Despre amintiri (Matematică-Informatică 2002)

Motto:

"You cannot teach people anything.

You can only help them to discover it within themselves."                                                                                    

Galileo

Distinși profesori, Stimati parinti, Dragi absolventi,

Vă mărturisesc că sunt deosebit de emoționat și bucuros deopotrivă pentru faptul că vă pot adresa câteva cuvinte din această postură de decan de an.

Sunt emotionat deoarece este pentru prima data cand ma aflu in situatia de a tine un curs sau, daca doriti un discurs, in fata atator perechi de ochi si a unui auditoriu atat de distins, iar subiectul despre care trebuie sa vorbesc nu este unul abstract, si prin urmare nu imi este la indemana.  As vrea sa cred ca, mai presus de cuvinte, care uneori nu pot exprima totul, sunt sentimentele si prin urmare va rog sa-mi acordati circumstante atenuante.

Spuneam ca sunt in acelasi timp bucuros, iar aceasta bucurie deriva si din faptul ca, avand in vedere evenimentele petrecute la sfarsitul semestrului trecut, si cred ca stiti la ce ma refer..., prezenta mea aici demostreaza ca absolventii promotiei 2002 a sectiei de Matematica si Informatica sunt buni crestini: mi-au intors si celalalt obraz!

Din momentul in care am aflat ca am fost ales decan de an am fost cuprins de o febrila panica !!!.  Ce mesaj va trebui sa transmit? - ma intrebam.  Ce lucruri ar fi mai potrivite sa fie spuse? Sa vorbesc despre imbinarea dintre matematica si informatica sau despre sansa pe care o au absolventii acestei facultati in obtinerea unui loc de munca bine platit? Sa vorbesc despre realizare profesionala? Despre relatia student-profesor? Despre bucuria implinirii sau despre tristetea despartirii? Sau poate despre faptul ca orice sfarsit inseamna un nou inceput?

Am incercat din rasputeri sa raspund concret, pe o bucata de hartie, la aceste intrebari, dar nu am reusit. Am continuat insa prin a-mi readuce in memorie lucruri si intamplari petrecute pe parcursul ultimului an si jumatate ce s-a scurs de cand am pasit pentru prima data in sala de curs.  Am constatat astfel, cu placuta surprindere, cat de multe amintiri am in comun cu cei care astazi finalizeaza un nou ciclu de studii. Si mai ales am constientizat ce multe transformari au avut loc in mentalitatea, modul de gandire si luciditatea acestora intr-o perioada atat de scurta de timp.

Am decis atunci sa vorbesc despre amintiri. Nu sa relatez niste amintiri anume, ci pur si simplu despre amintiri. Iar pentru a reusi sa va explic mai bine despre ce este vorba dati-mi voie sa va rapesc cateva momente cu o scurta si banala istorioara.

În urma cu multi ani, aveam o teorie proprie asupra gandirii, a functionarii mintii omenesti.  Nu eram preocupat de motivul pentru care oamenii gandesc ci de mecanismul prin care acestia reusesc sa gandeasca.  Imi imaginam atunci ca ideile sunt entitati concrete ce plutesc in jurul nostru, in diverse forme, asa cum apa, pamantul sau aerul imbraca tot ceea ce ne inconjoara.

In teoria mea, de care eram foarte mandru, am definit creierul ca fiind un organ ce are capacitatea de a absorbii idei din exterior, de a le prelucra si de a-l face constient pe om, intr-un fel sau altul, de prezenta lor.  Expresia “Mi-a venit o idee” capata astfel un alt sens pentru mine.

O vreme am renuntat la a dezvolta aceste ganduri si cu timpul le-am uitat. Dupa o perioada insa, in timp ce ascultam o piesa a formatiei Enigma, numita “Odiseea mintii” am retinut un fragment ce spunea urmatoarele: “Nu exista profesori care sa ne invete ceva nou. Ei doar ne ajuta sa ne amintim lucruri pe care le stiam dintotdeauna”.

Am simtit atunci ca greseam enorm in naiva mea teorie. Nu am constientizat, ci am simtit pur si simplu. Mi-am dat seama ca toate ideile, toate informatiile, toata stiinta lumii se afla de fapt in interiorul si nu in exteriorul nostru.

Se stie ca folosim doar o mica parte a creierului. De ce? Iata o intrebare la care oamenii de stiinta nu au un raspuns ferm.  Eu cred ca toate informatiile exista deja, dar ele nu pot iesi la lumina daca nu se creeaza treptat, prin munca si exercitiu, punti spre aceste informatii.  Acest exercitiu poarta numele de efort intelectual.  Sunt convins ca in ultimii patru ani ati reusit sa creati multe astfel de punti. Unele datorita profesorilor, altele datorita unui efort intelectual individual.

Practic, in facultate ati invatat CUM sa invatati.  De fapt sa invatati cum sa va amintiti noi si noi lucruri, noi si noi informatii care se transforma pe nesimtite in idei. Si iata, din nou expresia “Mi-a venit o idee!” capata un alt sens.

Ca in realitate este sau nu asa e mai putin important. Cred ca nimeni in prezent nu poate dovedi contrariul, iar fiecare bucurie ce ne anima atunci cand ne vine o idee buna ne face sa ne simtim, chiar si pentru cateva clipe, stapanii lumii.

Dragi absolventi, in urma absolvirii acestei facultati veti primi o diploma. Aceasta diploma este certificatul vostru formal ca sunteti potentiali generatori de idei.  Depinde de voi, DOAR DE VOI, sa scoateti la lumina sau, mai bine zis, sa va amintiti aceste idei, si am convingerea ca o veti face.  Esenta exista in voi, in visele si imaginatia voastra. Urmati cu hotarare directia visurilor voastre! Traiti viata pe care v-o imaginati! Deveniti stapanii lumii!

Pana la urma, diferenta dintre oameni este data de amintiri, de ceea ce fiecare dintre ei reuseste sa-si reaminteasca. Mereu purtam cu noi amintirile: amintiri care induioseaza sau ne sfasie, amintiri care ne calauzesc sau ne bantuie, amintiri care ne inalta sau ne coplesesc. Cursul festiv de azi se va adauga cu siguranta la sirul de amintiri frumoase, ce nu vor fi date uitarii nici de catre voi si nici de catre parintii si profesorii vostri.

As dori sa inchei scurta mea interventie cu un citat al poetului Nichita Stanescu, care a reusit sa sintetizeze in cateva fraze toate aceste lucruri.  Nichita Stanescu spunea, citez:

"Eu cred ca un om este ceea ce isi aduce aminte despre sine insusi. Bunaoara, eu ma consider pe mine ceea ce imi aduc aminte ca sunt. De asta uneori oamenii sunt in aparenta schimbatori sau au umori diferite. De fiecare data iti aduci aminte alte lucruri despre tine insuti." – am incheiat citatul.

Va doresc ca mereu, de aici inainte, in viata voastra ce va urma, sa va aduceti aminte despre voi asa cum ati fost in acesti frumosi ani de facultate; si in acelasi timp vreau sa va multumesc pentru faptul ca prin voi am descoperit amintiri pe care as fi dorit sa le am despre mine insumi.

Vă mulțumesc!